Ați fi surprinși cât de bine. Cu asta ne ocupăm de mai mulți ani, cu îmbinarea mai multor pasiuni. GYM 4 LIFE este o sală micuță, de familie, cu o clientelă selectată de oameni cu bun simț. Nu ne-au plăcut niciodată persoanele arogante, lucrurile la modă, sau aerele de superioritate. Asta este o regulă valabilă atât în sport, cât și în domeniul literaturii. Îmi permit să vorbesc la persoana I plural despre lucrurile acestea pentru că atât eu, cât și Emil, rezonăm foarte bine pe multe planuri.
În schimb, ca și stil scriitoricesc, suntem extrem de diferiți, și ne adresăm unor cititori diferiți.
Eu, Diana cea cu emoții și povești, am scris până acum o literatură mai personală, emoțională, filosofică, de dragoste, chiar și ușor critică la adresa timpurilor moderne. Următoarele mele cărți se vor detașa complet de această Diana ce a fost vocea experiențelor personale. Diana este tot numele meu, evident. Mi-a fost dat încă de la naștere de către părinți, însă nu a fost trecut și în certificat. Toți prietenii mă strigă așa. Oarecum, primele mele cărți au fost scrise pentru prieteni și apropiați. Următoarele se vor adresa unor cititori mai diverși (sper eu). Însă toate la timpul lor.
Emil în schimb scrie romane inspirate din trecutul istoric, cu un stil super lejer și amuzant. Și... explicit. Sincer, mie asta îmi place cel mai mult, lipsa de cenzură. Să nu vă imaginați că istoria prezentată de el e ca în manualele școlare, în nici un caz. Poate ca în cele de anatomie pe ici, pe colo. Și cel mai important, are un stil foarte masculin. Ca și personalitatea lui. Așadar, sunt pentru cititorii care nu despică firul în patru, care mai știu și să facă haz de necaz, care nu sunt... snobi. Care citesc de plăcere, și nu pentru a căuta sensul existenței sau adevărurile pierdute/secrete/absolute etc. etc.
Și noi citim tot de plăcere, suntem hedoniști. Este unul din refugiile secolului nostru atât de încărcat și alert. Sigur cunoști sentimentul acela de izolare, când ești doar tu cu paginile tale, și toate din jur dispar.La fel e și cu scrisul pentru mine. Când încep să curgă cuvintele și se formează imaginile din mintea mea, mă pierd atât de mult în poveste că o port după mine toată ziua. Și când am închis laptopul, căci scriu direct pe el, și nu pe hârtie (din lipsă de timp), personajele și frazele mă urmăresc în continuare. Îmi sunt dragi, sau mă stresează, le simt trăirile și pierderile.
Așadar scrisul este trăire, intensitate, rol. Ești și regizor, și actor, și critic. Marele nostru noroc, al meu și al lui Emil, e că putem fi și critic unul pentru celălalt. Mai ales că scriem atât de diferit și putem privi mai obiectiv munca celuilalt. În rest, așteptăm părerile oamenilor să vedem dacă facem bine sau nu, ceea ce am început.
Suntem doi scriitori la început de drum, mai avem multe de învățat și de asimilat, însă peste câțiva ani cred că ne vom câștiga locul, și cititorii. Și pe cei câștigați deja îi apreciem, mai ales că per ansamblu suntem un popor ce nu (mai) citește. Sunt multe strădanii și campanii în ultimul timp de trezire a interesului față de lectură, și ușor, ușor cred că vor da roade. Măcar de la procentul de 10-15% să ajungem și noi la un 25-30% cititori. Depinde mult și de felul în care ne educăm copiii.
