"În
unele momente de pozitivitate excesivă sau de dileme existențiale, îmi imaginez
că Dumnezeu ne-a făcut atât de diferiți pentru a învăța unii de la alții. Și
mai văd populația planetei ca pe o echipă, menită să desăvârșească lucrarea
naturii, întotdeauna fiind nevoie de toate tipurile si categoriile de oameni,
de fiecare individ în parte pentru a forma pânza comună a existenței. Fiecare
dintre noi îl influențează pe cel de lângă el și își are rolul lui unic. S-ar
părea că suntem unici într-adevăr, fiecare cu ADN-ul și amprentele proprii și
că formăm o mare familie.
Cineva
mi-a spus odată că familiile mari nu sunt niciodată fericite și poate s-a
demonstrat acest lucru chiar prin tentativa eșuată a globalizării. Unele țări
nu au fost pregătite pentru schimbările dorite sau impuse de țările dezvoltate iar țările
dezvoltate au fost luate cu asalt de greșelile trecutului, venit parcă să își
ia plata. Poate că această dorință de uniformizare economică nu a luat în
calcul și pierderile spirituale și culturale ce se vor produce odată cu
pătrunderea normelor legislative și a marilor branduri și coorporații până în
țesătura tradițiilor. Tradiții ce s-au metamorfozat și ce s-au evaporat după
caz, rămânând în urma lor doar automatisme fără suflet.
Tot
acel cineva îmi spunea și că nu tot ce e vechi este rău la fel cum nu tot ce e
nou, este benefic. Și poate goana aceasta după modernitate ce a adus multe boli
și pagube spiritului uman, demonstrează afirmația de mai sus. (Ca o paranteză:
acel cineva mie mereu mi s-a părut a fi un tip super isteț și inovator, de aceea
m-am și măritat cu el acum mulți ani J ).
Revenind
la ideea de mare familie, chiar dacă există în continuare nenumărate bariere culturale,
economice, ideologice între țări sau între indivizii aceleași țări eu cred că
putem lua ce e mai bun de la cel de lângă noi și putem învăța cum să ne
schimbăm viața în bine. Putem învăța și din greselile altora la fel cum și
alții învață din ale noastre. Fiecare își are rolul lui și schimbă mediul în
care trăiește, într-un fel sau altul.
Dacă învățăm să
reciclăm, să reducem risipa de alimente și materii prime, să donăm din când în
când ceea ce nu ne este de folos, vom vedea în timp schimbări enorme și la noi
în țară.
Mereu
mi-a plăcut să observ și să analizez oamenii, de aici și tentativa mea de a
prezenta personaje din diferite medii sociale și arii de activitate. Dacă mi-a
ieșit cât de cât ok, aștept să mă anunțați. De multe ori rezultatele observațiilor
mele nu au fost adevăruri absolute, ci doar concluzii temporare, căci
adevărurile se schimbă destul de frecvent. Oamenii se schimbă, amplifică sau
din contră reduc din specificul lor. Timpul trece prin ei și le modelează lutul
din care sunt făcuți sau îl fac bucăți pur și simplu.
Mereu
am considerat că timpul este relativ și foarte greu de descifrat ca și concept,
indiferent de știința care îl abordează. Chiar dacă oamenii l-au tăiat în
bucăți și l-au incarcerat sub diferite denumiri în funcție de fenomene
astronomice, fizice, spirituale etc. crezând că astfel îl vor stăpâni ceva mai
bine. Însă noi suntem cei subordonați lui, timpului. El ne subjugă după bunul
plac și ne face să ne naștem și să îmbătrânim. Să ne vedem copii părinți și
părinții doar în amintire.
Ziceam
la începutul scrierii că suntem unici, într-adevăr, însă minusculi. Mici
picături de suflu ce se îmbracă în carne și oase, nevoi și senzații, amintiri
și năzuințe. Și mulți dintre noi ne credem giganți. Ne privim în oglinda
interioară și credem că timpul va sta în loc special pentru noi. Sau de fapt
noi vom rămâne neschimbați și de neclintit cu toate rotirile Pământului ce ne
poartă vrând nevrând, de-a valma, prin stratul acesta de sub ozon, pe care îl
respirăm.
Mai
cred și că timpul nu e același pentru toate popoarele lumii. Prezentul unora
poate fi viitorul altora, de exemplu țările dezvoltate ca Elveția, Suedia,
Norvegia, Japonia, Canada etc. sunt deja cu mulți ani înaintea altor țări cu
nivel de trai mediu și cu câteva decenii sau poate chiar secole în fața altor
țări din Africa sau Asia de exemplu. Și totuși trăim cu toții în același an
2019.
De
ce sunt atâtea inegalități și diferențe între indivizii ce împart aceeași casă,
destul de încăpătoare încă și sustenabilă? Dacă aș ști răspunsul cu siguranță
vi l-aș împărtăși. Unii zic că interesele conduc lumea și că nu se vrea cu
adevărat eradicarea sărăciei, alții dau vina pe religie, pe Dumnezeu, câțiva
mai fanteziști merg pe teoriile extreme ale conspirației și găsesc tot felul de
vinovați demni de cărțile lui Dan Brown...
În
momentele de conștientizare brutală și de evadare din propria-mi sferă de
preocupări mă lovesc „strigătele” celor ce nu vor avea niciodată confortul
rutinei mele zilnice și al miilor de bucurii ce le-am avut până acum. Căci
multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi ce par banalități pentru noi,
pentru alții sunt luxuri ce nu pot fi atinse niciodată. Apa, hrana, un cămin
călduros, un film vizionat la cinema, cumpărăturile la mall sau în orice alt
loc, berea de pe terasă, hainele noi, micile capricii și răsfățuri ce ni le
satisfacem din când în când – toate acestea nu vor fi niciodată posibile pentru
mii și mii de oameni ce trăiesc simultan cu noi pe acest Pământ.
În
acest moment în care citești cartea mea (în speranța că ai ajuns până aici J)
fix în acest moment o persoană lucrează într-un birou, alta duce animalele la
câmp, cineva caută apă pentru a putea supraviețui, un trib izolat din jungla
amazoniană poate realizează un ritual specific iar un altcineva își bea cafeaua
într-un hotel de lux. Se întâmplă toate acum și nu pot spune că sunt nici bune,
nici rele, ci sunt pur și simplu. Ca parte a existenței și evoluției,
evoluție percepută ca o înaintare a timpului pe axa schimbării în bine. Cel
puțin teoretic.
Uneori
pare că evoluția aceasta are o strânsă tovărășie și cu karma, întorcându-și
fața de la cei ce nu au știut să o aprecieze. Avem modele din trecut de
civilizații extraordinare ce s-au destrămat (exemplul Imperiului Roman) sau au
ajuns înapoi în noroi. Probabil pentru că nu au știut să aprecieze ce le-a adus
evoluția, sau poate că s-au lacomit și au vrut mereu mai mult, uitând să împărtășească
ceea ce aveau deja și cu semenii lor ce se aflau în trecut pe această axă a
evoluției.
Cine
știe de ce lucrurile sunt asa cum sunt? Nimeni nu poate ști cu adevărat. Poate nici
nu merităm. Poate asta dă farmec vieții și e mai bine să nu cunoaștem decât
mici fragmente. Poate menirea noastră nu e de a afla ci de a ne întreba mereu,
de a descoperi constant și de a fi avizi de a cunoaște mai mult. Poate așa ne
vom desăvârși. Sau poate suntem deja desăvârșiți iar răspunsurile se afla în
noi. Poate nu există un motiv comun ci fiecare își găsește rațiunea propriei
existențe. Iar când ai găsit-o ești desăvârșit, ești împlinit, ești complet.
Iar
o persoană împlinită poate contribui mai bine la pânza comună a existenței. Fie
că aduce fericire oamenilor din viața sa, fie că realizează o operă sau un fapt
important pentru omenirea întreagă, fiecare trebuie să își urmeze menirea. Dar
mai întâi trebuie să și-o descopere iar asta e probabil partea cea mai grea. Găsirea
identității. Uneori te găsește ea pe tine fără prea mari bătăi de cap, viața te
duce în situațiile de care ai nevoie, nu neaparat cele pe care le cauți. Dar dacă
te împotrivești mereu vieții s-ar putea să ratezi de fapt șansa de a vedea cine
ești cu adevărat și să cauți în continuare fără rezultat, rostul existenței
tale.
Cum
am ajuns să fim conștienți de propria identitate și cum am eliminat gratiile
neputinței? Pentru că suntem cu adevărat liberi și suntem într-o continuă
dezoltare și expansiune a cunoștințelor per ansamblu. De la sclavi la
free-lanceri, de la boală și cruzime la prevenție, de la sărăcie și foamete la
abundență. Cel puțin într-o mare parte a lumii.
În
zilele noastre toate ne sunt la îndemana dar nu înseamna că trebuie să le și
avem pe toate. Să nu fim lacomi cu lucurile materiale ci mai degrabă cu
informația și cu dezvoltarea noastră personală. Pentru că mediul actual este făcut
astfel încât să ne acopere necesitățile de tot soiul iar dezoltarea noastră
intelectuală și spirituală să se petreacă mai rapid.
În
același timp să nu uităm că natura ne-a oferit aceste privilegii și să fim
recunoscători zi de zi pentru viața mai ușoară pe care o avem față de strămoșii
noștri, așa poate fatalitatea se va ține departe de noi în continuare."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu