Pe Virginia Wolf am descoperit-o prima
oară în filmul „Orele”, ce m-a marcat destul de puternic. Pot să zic că mi-a
dat și un imbold o replică de-a ei din film să încep să public, căci venise
momentul potrivit.
Am simțit că romanul „Spre far” are mare legătură cu viața ei și că dl. și dna.
Ramsay sunt inspirați de părinții acesteia. O asemenea admirație față de o
femeie (d-na Ramsay, stâlpul familiei) și descrierile atât de minuțioase ale
stărilor și sentimentelor personajelor puteau veni doar din experiența
personală a autoarei.
Scriitoarea despică firul conștiinței umane până la cele
mai mici tresăriri și portretizează întreaga epocă în care trăiește prin
descrierea a două simple zile, desfășurate la distanță de 10 ani. Doar cineva centrat mai degrabă pe firea umană decât pe fapte și
evenimente poate picta în cuvinte cu atâta precizie, caractere și destine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu